Bible KJV with Apocrypha

Versiunea biblică a regelui James cu Apocrife

Cartea lui Enoh, Jasher și Jubilee nu sunt în Apocrife, așa că sunt separate în Cuprins și în Căutare. De asemenea, ele nu se află în Planul de citire și versurile zilnice. Puteți elimina aceste cărți: Meniu-> Setări-> opriți "Afișează Enoch / Jasher / Jubilee"

Versetul zilnic (Psalmul zilnic, Evanghelia zilnică - puteți să vă faceți propria versiune zilnică), Planul de lectură (canonic) - citiți Biblia într-un an, 180 de zile, 90 de zile, Biblia audio (funcția TTS) și multe alte funcții.

Versiunea King James (KJV), cunoscută sub numele de versiunea autorizată (AV) sau Biblia regelui (KJB), este o traducere în limba engleză a Bibliei creștine pentru Biserica Angliei începută în 1604 și terminată în 1611. Imprimanta Împăratului Robert Barker, aceasta a fost cea de-a treia traducere în limba engleză, care a fost aprobată de autoritățile bisericești engleze.

Iacov a dat instrucțiunile traducătorilor pentru a garanta că noua versiune se va conforma ecleziologiei și va reflecta structura episcopală a Bisericii Angliei și credința ei în clerul hirotonit. Traducerea a fost făcută de 47 de oameni de știință, toți membri ai Bisericii Angliei. În comun cu cele mai multe alte traduceri ale perioadei, Noul Testament a fost tradus din limba greacă, Vechiul Testament a fost tradus din textul ebraic, în timp ce Apocrifele au fost traduse din greacă și latină.

Apocrifele biblice (din cuvântul grecesc ἀποκρυφος, apókruphos, adică "ascuns") denotă colecția de cărți străvechi găsite, în unele ediții ale Bibliei, într-o secțiune separată între Vechiul și Noul Testament sau ca o anexă după Noul Testament . Deși termenul apocrifă fusese folosit de secolul al V-lea, în Biblia lui Luther din 1534 Apocrifele au fost publicate pentru prima oară ca o secțiune intertestamentală separată. Luther făcea un punct polemic despre canonicitatea acestor cărți. Ca autoritate pentru această diviziune, el a citat Sfântul Ieronim, care la începutul secolului al V-lea a distins Vechile Testamente ebraice și grecești, afirmând că cărțile care nu au fost găsite în ebraică nu au fost primite drept canonice. Deși declarația lui era controversată în zilele lui, Jerome a fost mai târziu numit Doctor al Bisericii, iar autoritatea sa a fost citată și în declarația anglicană din 1571 a celor Treizeci și nouă de articole.

Versiunea King James

Versiunea King James (KJV) din limba engleza din 1611 a urmat conducerea Bibliei Luther folosind o secțiune inter-testamentală numită "Cărți numite Apocrypha" sau doar "Apocrypha" la antetul paginii de lucru. KJV a urmat aproape exact Biblia Geneva din 1560 (variațiile sunt marcate mai jos). Secțiunea conține următoarele:

  - 1 Esdras (Vulgate 3 Esdras)

  - 2 Esdras (Vulgate 4 Esdras)

  - Tobit

  - Judith ("Judet" de la Geneva)

  - Restul Esterei (Vulgate Esther 10: 4-16: 24)

  - Înțelepciune

  - Ecclesiasticus (cunoscut și ca Sirach)

  - Baruch și Epistola lui Jeremy ("Ieremia" de la Geneva) (toate părțile lui Vulgate Baruch)

  - Cântarea celor Trei Copii (Vulgate Daniel 3: 24-90)

  - Povestea lui Susanna (Vulgate Daniel 13)

  - Idol Bel și Dragon (Vulgate Daniel 14)

  - Rugăciunea Manasses (urmează 2 Cronici în Geneva)

  - 1 Macabei

  - 2 Macabe

Sunt incluse în această listă acele cărți ale Vulgatei Clementine care nu erau în canonul lui Luther. Acestea sunt cărțile cele mai frecvent menționate de denumirea casuală "Apocrifa". Aceleași cărți sunt de asemenea enumerate în articolul VI din cele treizeci și nouă de articole ale Bisericii din Anglia. În ciuda faptului că au fost plasate în Apocrife, în tabelul de lecții din fața unor imprimări ale Bibliei regelui, aceste cărți sunt incluse în Vechiul Testament.